Voi sunteti normali ? Eu nu sunt.

O spun pentru că e un fapt.

Ce e normalitatea în fond?

Cine o certifică şi mai ales cine o stabileşte?

Majoritatea?

Cei mulţi care găsesc puncte comune după care să se guverneze şi pe care le impun şi celor anormali?

De ce nu e normal să îţi doreşti un câine şi nu un copil?

Sau de ce e normal să te temi de moarte?

Cine oferă cui drepturi?

Cine are drepturl de a împărţi după bunul plac drepturi celorlalţi care la rândul lor să uzeze de ele după bunul plac?

Trăim o viaţă absurdă pe care ne-o asumăm supuşi. Ne temem; suntem fricoşi, laşi, egoişti. Ne complacem în normalitate de dragul normalităţii în sine şi ne trădăm în primul rând pe noi – spiritul uman pe care îl conţine perosoana noastră. Încă de la bun început persoana pe care o afişăm e un produs al normalităţii, iar umanul din ea trebuie reprimat din acelaşi temei.

De ce?

M-am întrebat în repetate rânduri ce oferă în schimb normalitatea?

Singurul răspuns plauzibil e unul singur: confort şi siguranţă.

E mult prea riscant să fii anormal: îi lezezi pe ceilalţi şi treptat devi un alienat.

Câţi sunt gata să plătească preţul însingurării şi nefericirea de a nu fi confirmat?

Apelativul de „ciudat” atribuit unora e doar un alint pe lângă povara pecetei de anormalitate.

Nu fac referire la cazurile clinice şi clasate.

Singurul reprezentant al acestei clase pe care îmi permit să îl iau ca reper sunt eu.

Şi, cel puţin până la ora actuală, nu posed o asemenea înregimentare mediacală.

Aşadar, unde greşesc?

Sau mai bine spus: greşesc cu adevărat când renunţ de bună voie la comoditatea normalităţii? Atâta vreme cât sentimentele şi gândurile mele nu se încadrează în grilele acceptate ca fiind normale şi mă subordonez lor, greşind faţă de cei mulţi, înseamnă dar ca procedez corect faţă de mine însămi.

Cui trebuie de fapt să plătesc tribut?

Liberului arbitru sau legilor sociale alcătuite de alţii care aleg în locul meu?

Ştiu prea bine că atunci când încui uşa, sting lumina şi închid telefonul rămâne o singură persoană pe care chiar nu pot să o dau afară din camera în care mă aflu.

Ce mă fac atunci?

De ea cum scap?

De ceilalţi, oricât de mulţi ar fi şi oricât de îndoctrinaţi de normalitate, nu mă leagă decât dorinţa comună de a ne afla în acelaşi spaţiu.

Dar persoana mea şi omul din mine dorm în acelaşi pat, cu capul pe aceiaşi pernă.

Aşa că, de ce să îmi doresc să duc o viaţă normală care pentru mine nu e aşa? Şi în definitiv trăim într-o lume în care a devenit normal să auzi zi de zi despre atrocităţi care se petrec periculos de aproape de tine şi de care nu îţi mai pasă, din simplul motiv că ai devenit imun datorită abundenţei lor, o lume în care e normal să munceşti pentru a fii sărac, în care minciuna şi hoţia au devenit calităţi preţuite şi râvnite.

Ne îmbătăm cu violenţă şi sex, ne hrănim cu bârfe despre care ştim că sunt inventate, dar pe care, suculente cum sunt, nu ni le putem refuza, iar ca desert servim o porţie generoasă de frică de cutremur, faliment la nivel naţional şi o întreagă faună de boli.

Dar aşa e normal!

Normalitatea este desemnată de majoritate. Mă tem de turmele conduse de normalităţi pentru că acestea iau naştere dintr-un refuz colectiv de individualizare. Normalitatea colectivă este dominarea, distrugerea, ghidarea şi modificarea individului. Individualitatea ta se îneacă în oceanul normalităţii pentru că tu eşti indiferent faţă ea.

Nu fi normal ca toţi, fii aNormal în felul tău.

Am avut îndrăzneala de a râvni la stropul meu de nebunie frumoasă. Am rupt din mizeria comună un colţ pe care vreau să îl curăţ de amprentele mulţimii şi să îl pun sub o cupolă de sticlă doar pentru a-l admira, aşa fragil, mic şi curat cum e.

Pentru asta să dau socoteală?

Mi se impută finalitatea gestului doar pentru că procesul prin care o ating e altfel decât normal şi poate brutal? Altfel nu pot. Nu spun că e singura cale, dar eu aşa am ales. Iar alegerea nu e arbitrară; e făcută în numele unor gânduri şi sentimente care cu siguranţă sunt superioare normalităţii inventate de alţii din nevoia de a-şi simţi spatele asigurat.

Eu nu sunt o persoană normală !

Voi ?

Sursa